Politehnica Iași a început în forță a doua săptămâna a cantonamentului de la Bansko, cu două meciuri amicale într-o zi. În cursul dimineții de luni, elevii lui Leo Grozavu au învins divizionara secundă bulgară FC Montana, cu scorul de 3-1 (1-1), iar în al doilea meci formația ieșeană a cedat cu 1-2 (1-1) în fața sârbilor de la Radnicki Niș.
În primul meci al zilei, Poli Iași s-a impus cu scorul de 3-1 (1-1) în fața formației bulgare de ligă secundă FC Montana, după ce a revenit de la 0-1.
Bulgarii au deschis scorul în minutul 26, iar Poli a restabilit egalitatea până la pauză prin reușita lui Jakub Vojtus, în minutul 40, din pasa lui Militaru.
Ieșenii au controlat repriza secundă și au mai punctat de două ori după pauză, prin Bogdan Istratie (73) și Shayon Harrison (90). Antrenorul Leo Grozavu a început meciul în formula Brînză – Martac, Tincu, Azoiței, Ștefanovici – Marchioni, Hrib, Militaru – Antonio Dumitru, Vojtus, Cherman, iar după pauză au mai evoluat Mogoș, Ungurenașu, Dragomir, Fărcaș, Istratie, Harrison, Kouadio și Florin Ilie.
Elevii lui Leo Grozavu au început bine ziua de luni, dar au încheiat-o cu un eșec, 1-2 (1-1) cu sârbii de la Radnicki Niș. Poli a controlat meciul, și-a creat numeroase ocazii de a înscrie, a avut și o bară, însă s-a văzut învinsă de o trupă sârbă mult mai pragmatică.
Prima parte a aparținut aproape în totalitate Iașiului, care după bara lui Jatoba, din minutul 4, a reușit să deschidă scorul prin Vașvari. Experimentatul mijlocaș a transformat un penalty scos de Jatoba, în minutul 5, iar la mijlocul primei reprize Poli a irosit o nouă oportunitate de a majora scorul, portarul advers scoțând de pe linia porții.
Radnicki a restabilit egalitatea în minutul 27, prin Belakovi, a mai avut o bară în debutul părții secunde (53), iar pe final sârbii au marcat golul victoriei prin Ivelja (87). Asta după o altă mare ocazie ieșeană, ratată de Harrison, cu două minute înainte.
Antrenorul Leo Grozavu a folosit următorii jucători: Celeadnic – Kouadio (75 Martac), Katanec (78 Ungurenașu), Fl. Ilie (62 Marchioni), Șerban (35 Ștefanovici) – Vașvari (62 Tincu), Alin Roman (75 Vojtus), Gheorghiță (45 Antonio Dumitru, 62 Harrison) – Hlistei (75 Cherman), Robert Ion (62 Luis Felipe), Jatoba (75 Mogoș).
Până acum, Poli Iași a disputat patru meciuri amciale în cantonamentul de la Bansko: 0-2 cu Botev Plovdiv (Bulgaria, Liga 1), 1-0 cu FC Drita (Kosovo, Liga 1), 3-1 cu FC Montana (Bulgaria, 2) și 1-2 cu Radnicki Niș (Serbia, 1).
Înainte de plecarea în Bulgaria, echipa lui Leo Grozavu a participat, la Ghimbav, la un triunghiular, alături de Farul Constanța (scor 0-1) și FC Brașov (0-0). Ambele meciuri au durat câte 45 de minute.
În ultimul meci din cadrul stagiului de pregătire de la Bansko, Poli Iași va întâlni, joi, formația FC Krumovgrad, nou-promovată în prima ligă a Bulgariei. Vineri, 7 iulie, Poli Iași va reveni în țară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER